luni, 26 octombrie 2009

Cronica unei vieti anuntate...

Viata, ce este viata?, un sir de cuvinte poate o imagine repetata intr-un joc sus-jos, un perpetuum mobile cu roti si oameni injugati intr-o vesela si in acelasi timp trista poveste mecanica. Ne dorim cateodata sa vedem lucrurile astea, ca un “Toma”, plini de curiozitati bizare si excentrici in sensul erotic… dar Dan Badea reuseste sa iasa din peisajul privitorului si sa devina un povestitor, un povestitor al lucrurilor simple(asa declara artistul), dar de ce sa ne ascundem, aceasta simplitate recreeaza un univers complex plin de farmece si fantezii care devin realitate, o realitate supradimensionata pe o suprafata incarcata de o forta care te face sa stai in loc pentru o clipa, sa revizuiesti propria viata. Deci pina la urma nu este vorba de o poveste personala a artistului, prin el povestea devine universal valabila, o naratiune a lucrurilor din viata oricaruia dintre noi. Asa Dan Badea devine un artist, maturizarea lui incepe din rarunchiul fiintei lui, si apoi creeaza o imagine universala a omului.

Alex Katz spunea, ca sa devii artist trebuie sa lucrezi zilnic cel putin sase ore, colegul nostru reuseste sa faca acest lucru de ceva vreme, este destul de greu sa tii pasul cu el…, viata lui se invarte in jurul imaginii, fascinatia cu care decupeaza formele vietii si forta de lucru impresioneaza. Culoare, forma, totul este plin de viata, totul este invaluit intr-o aura suprarealista dar palpabila in sensul recunoasterii personale.

Oglinda vietii…asta este !

Mihai Mihalache

2009

luni, 20 iulie 2009

“Mic Dictionar de Realism Socialist Comportamental”

Vazut-am expozitia lui Dragos Burlacu(Understending History), sincer ma astept si astept foarte mult de la el, doar ca acest eveniment a intrecut toate asteptarile mele, adica m-a dat pe spate…asa a spart inca o bariera in cariera lui, a intrecut conventionalul si a dat dovada de o maturitate pe care spre rusinea mea inca doar o pot citi in carti, (pentru… deocamdata). Bun, tema este deja inscrisa intr-un circuit, inchis de cativa temerari din fostul bloc communist , care au stiut sa pulseze pe imaginea realismului socialist, demers care a impresionat occidentul. Asa zisa revenire la imaginea iconica a curentului communist face referiri vadit ilare si pline de umor pamfletic de care eu cel putin m –am cam consumat din punctul de vedere al privitorului. Traim intr-o lume in care totul se ia peste picior, si nu stim cum sa mai gasim umorul in lucrurile cele mai macabre si pline de umbre ale trecutului destul de apasatoare. Da, este ok sa procedam asa, dar frustrarile nu le putem compensa doar print-o simpla gluma…, insa atunci cand discursul numai face doar treceri in revista a unor glumite pline de haz, iar imaginea fundamentala a discursului plastic ne provoaca la meditatie si la un exercitiu de gandire, atunci vorbim de Dragos Burlacu. Analiza pe care o face artistul ne duce cu gandul la lucrurile serioase din spatele pamflletului, ne ancoreaza intr-o lume deschisa unui continuu conflict, un conflict care rareori ii pune fata in fata pe protagonisti. Subiectul cauzeaza ciocnirea a trei generatii, iar perceptia fiecarei categorii asupra propunerii lui D.B. face tot deliciul acestei expozitii, iar scopul artistului este atins. Diferenta reactiilor sunt doar din prisma istorica a lucrurilor, avem o categorie care s-a format si a crescut in acea perioada, pentru ei acest trecut aduce cu sine remuscare, melancolie… sau o vizibila forma de aversiune, repulsie…. asupra momentului istoric. Generatia lui D.B. a fost doar cu un picior in galeata socialismului, a simtit doar o piscatura din focul vremii. Naivitatea varstei nu a impiedicat selectarea unei memorii care cu varsta s-a maturizat si a inceput sa inteleaga altfel lucrurile. Apartinem deopotriva lumii decurand apuse si a desfraului capitalist in care ne balacim prezentul, si asta cred ca ne face foarte buni observatori. Cea de-a treia categorie sunt capitalistii sadea, nascuti cu semnul gaurii din steag, privind amuzati de subiect si cu o totala lipsa de intelegere reala asupra imaginii istorice. Toate aceste categorii fac jocul lui D.B. acesta isi atinge scopul si il vad pe deplin satisfacut.

Nu trebuie neglijat aspectul maiestriei plastice ale artistului care ne plimba cu mintea prin aproape toate atelierele marilor maestrii, facand o incursiune “turistica” pe toate malurile istorie artelor. Pe mine cel mai mult ma duce cu gandul la paleta lui Delacroix si liniile lui Rembrandt ..si asa mai departe, un adevarat spectacol al maiestriei.

Ca o concluzie : “Cititi printre randuri” si veti descoperii ghicitoarea lui Dragos Burlacu.

marți, 3 martie 2009

joi, 19 februarie 2009

iNTERMEDIAL

Imaginal

“O forma raspandita de incultura e citatul standardizat.
Nu citesti Blaga, dar stii
ca vesnicia s-a nascut la tara,….”
Andrei Plesu, Despre ingeri

Chiar daca lumea s ar face
praf, am putea vedea stirea la …….TV!

Coroana de aur a fost inlocuita cu coiful de hartie, si una si cealalta si au pierdut identitatea. Nu mai credem in nimic… se spune, doar in fortele proprii…, deobicei cand auzi acest tip de afirmatie, persoana care a “debitat”, este dependenta de un psiholog…., si asta si-a pierdut identitatea. Inca un suflet pierdut, se spunea odata, dar cine mai stie, sau gandeste astfel. …………………………………………………………………………………………………………………..
esti
Omul acu’ numai are origini, el are pedigree, inainte doar un animal avea asa ceva……Dar sa terminam cu lucrurile ilare ca ne- am cam saturat de ele, cel putin eu. Tot timpul (artistul) protesteaza si face discursuri ironce, ca e la carciuma, ca e in atelier, la un vernsaj sau are expozitie. Suflet, inima, cer, aripi, inger, daimon, calugar, imaginal,
Intermedial

Ne vindem sufletul cand mergem la piata, cand urmarim stirile, cand mergem cu autobuzu’, cand ne ducem la WC-urile de “unica folosinta, cand citim ziare de cinci mii, cand mancam shaorma sau cartofi de la “mec”, cand “vb p mes”, cand deschidem siteuri de culoare roz(moz), cand trecem pe langa “una buna”, cand trecem pe rosu, …………………………………………………………………………………………………………………!
Am uitat sa ne luam puncte de reper! Decand nu ne-am mai luat ca punct de reper, CERUL? Am renuntat sa mai cerem ajutorul, si de la oameni, dar ce sa mai zic de la o entitate care traieste in eter si este la fel de usoara ca el. Am inceput sa inlocuim ingerul cu obiecte banale care, cica ne poarta noroc, ne salveaza din situatii imposibile. Mundus imaginalis: a incetat sa mai existe in noi……pacat!

















duminică, 8 februarie 2009

Imaginal





Potenta unui artist sta in puterea lui de concentrare, de alegere a spatiului in care se expune pe sine…
Imbibarea fortata cu doctrine straine “corpului”, il aduce intr –o stare de abandon, mai mult politic (adevarat), dar tot o forma de abandon ramane. Sunt multi care au trecut prin asta, si nu este un lucru prea frumos de urmarit, dar presiunea care survine de pe urma asa ziselor “necesare in maturizarea artistica a tanarului aspirant la un loc pe marea simeza, il fac sa renunte. Si renunta, ori definitiv, ori apeleaza la metode pupincuriste…, asa nu ne ramane decat sa spunem ,ce de cacat or sa fie cateva generatii de acum incolo. Pai acu zici, ba ce nasol…. ma duc si ma fac pustnic, ori tragi una pa gura de-ti ies si muci pe nas… E nasol, intradevar, da nu ie chiar ata de negru dracu, mai ai o scapare. Nu tre sa te apuci sa faci gat pana iti creste, de mananci cirese stand in picioare! Na-i nici o sansa…, au incercat si altii si nu le-a mers. Asa ca din fericire este o sansa sa faci ce-ti propui, avem o sansa pe care numai noi putem sa o intrezarim, sa o descoperim s.a.m.d. Luam frumos o pauza, ne retragem la noi in casuta si incepem, incepem sa cream o lume numai buna pentru refulari(cum zice psihologu’), ne gasim frustrarile si le aruncam la gunoi,odata cu servetelele parfumate, pe care din totdeauna nu le-am suportat, si ne impacam cu gandul ca, asta e frate, tre s-o fac asa ca altfel ce dricu, tre sa ma apuc de floricele pa campii si sa le vand in talcioc.
Sintagma “las frate ca ma integrez io pan la urma” , se va transforma intr-un minunat spectacol de spalat dosuri pe la unu pe la altu…, pacat ca multi au ales calea asta. Io nu critic nimic din ce tine de finalul artistic al vreunui “visual artist”, eu zic doar ca pana acolo e un drum de strabatut si daca nu ti poteca de mijloc pan’ la urma pici in groapa.
“Restul e tacere” , tacerea trecutului care ne face sa ne aducem aminte cum invatam ca pa vremea lu’ impuscatu artistii trebuiau sa deseneze pe timbre si sa faca tot felu de sacrificii pe care nici acu nu pot, macar, sa mi le imaginez in cele mai nasoale cosmaruri ale mele. Si acu ce facem, sa uitat tot, nici macar acei supereroi pe care ii citam pa la examene numai sunt ce au fost atunci, ce forta, cata putere de lupta, adevarati mercenari ai artei. Suntem sortiti uitarii, cumplit pacat, dar trebuie sa ne obisnuim. Obisnuinta asta ie cacacioasa rau, distruge si cei mai tari supereroi.
Acum multi dintre noi se lupta cu sistemul condus, chiar de acesti mitici ai anilor de dinaite de ’89, ei, cei care infruntau balaurii si demonii comunismului s-au transformat in altceva… au uitat, mare pacat!
Asa ca ne ascunde inauntrul nostru, ceeam o lume noua, si putem muncii, putem spune adevarul, acum este diferit fata de “anii trecuti” pe cand stiai cu cine te bati, noi nu stim cu cine ne batem si chiar daca stim, tot degeaba. Ne luptam cu moristile, nici macar cu morile de vant ale lui Don Quijote.
Sunt un om, nu un artist, doar cand o sa mor ma fac artist!

Mihai 2009

luni, 2 februarie 2009