luni, 26 octombrie 2009

Cronica unei vieti anuntate...

Viata, ce este viata?, un sir de cuvinte poate o imagine repetata intr-un joc sus-jos, un perpetuum mobile cu roti si oameni injugati intr-o vesela si in acelasi timp trista poveste mecanica. Ne dorim cateodata sa vedem lucrurile astea, ca un “Toma”, plini de curiozitati bizare si excentrici in sensul erotic… dar Dan Badea reuseste sa iasa din peisajul privitorului si sa devina un povestitor, un povestitor al lucrurilor simple(asa declara artistul), dar de ce sa ne ascundem, aceasta simplitate recreeaza un univers complex plin de farmece si fantezii care devin realitate, o realitate supradimensionata pe o suprafata incarcata de o forta care te face sa stai in loc pentru o clipa, sa revizuiesti propria viata. Deci pina la urma nu este vorba de o poveste personala a artistului, prin el povestea devine universal valabila, o naratiune a lucrurilor din viata oricaruia dintre noi. Asa Dan Badea devine un artist, maturizarea lui incepe din rarunchiul fiintei lui, si apoi creeaza o imagine universala a omului.

Alex Katz spunea, ca sa devii artist trebuie sa lucrezi zilnic cel putin sase ore, colegul nostru reuseste sa faca acest lucru de ceva vreme, este destul de greu sa tii pasul cu el…, viata lui se invarte in jurul imaginii, fascinatia cu care decupeaza formele vietii si forta de lucru impresioneaza. Culoare, forma, totul este plin de viata, totul este invaluit intr-o aura suprarealista dar palpabila in sensul recunoasterii personale.

Oglinda vietii…asta este !

Mihai Mihalache

2009